"Fiindcă doi oameni pot păstra un secret dacă unul din ei e mort."
Am promis că voi vorbi despre ultimulunul dintre ultimele seriale care mi-au captat atenţia şi ţinând cont că tocmai s-a terminat prima parte a celui de-al doilea sezon, cred că este timpul. Nu am citit cărţile ( mi-au atras atenţia odată într-o librărie, dar nu îndeajuns încât să le cumpăr ), însă am decis să văd serialul. Normal că imediat după ce am vizionat câteva episoade, am realizat că e absolut necesar să citesc şi seria "Micuţele mincinoase" ( tradusă în limba romană de editura Leda, o editură care începe să-mi placă din ce în ce mai mult ). Până atunci, am încercat să ajung la zi cu serialul, lucru pe care l-am reuşit în mai puţin de 3 zile ( deloc surprinzător, nu? ). Primul sezon debutează cu descoperirea rămăşiţelor lui Alison DiLaurentis, cea mai populară fată din oraş, dispărută în urmă cu an după o noapte petrecută în compania celor mai bune prietene ale ei ( Spencer, Aria, Hanna, Emily ). Alison a plecat imediat ce prietenele ei au adormit, iar urma ei a fost imposibil de depistat. Deşi dispariţia lui Alison le-a depărtat iniţial, cele patru fete au găsit o cale să îşi vorbească din nou imediat ce au avut siguranţa morţii prietenei lor. Dar Alison nu a dispărut niciodată cu adevărat... Un anume "A" începe să le trimită mesaje fetelor, obligându-le să dezvăluie secretele pe care acestea le aveau cu Alison. "A" pare să ştie tot ce fac ele, le urmăreşte fiecare pas, le salvează sau le răneşte cu aceeaşi uşurinţă. La sfârşitul primului sezon, cele patru prietene cred că au găsit ucigaşul lui Alison în persoana lui Ian, cumnatul lui Spencer. Sezonul al doilea face însă alte dezvăluiri: Ian este obligat să declare că el a ucis-o pe Alison, iar imediat după ce o face este omorât; fetele sunt separate una de cealaltă de către părinţii lor şi trimise la un psiholog; Jason DiLaurentis, fratele lui Alison, revine în oraş, ridicând multe semne de întrebare în jurul lui... În cele din urmă, psihologul ( Dr. Sullivan ) află cine este "A", dar este plătită de acesta/aceasta să le inducă în eroare. Ele ajung într-un hambar, în pădure, crezând că o vor găsi acolo pe doctoriţă şi o vor putea salva. "A" le pune la dispoziţie chiar şi o lopată, care le oferă coordonatele locului în care ar trebui să se afle Dr. Sullivan. Tot ce găsesc însă este un semn care le indică să sape dacă vor să o împiedice pe aceasta să se asfixieze. Dar în groapă se află doar un manechin de plastic şi în timp ce fetele realizează că le-a fost întinsă o capcană, soseşte poliţia care le arestează pe motiv că au asupra lor lopata ( arma crimei lui Alison ce nu fusese gasită până atunci ). Este un serial captivant, care îmbină misterul unei crime ce nu pare să poată fi vreodată soluţionată cu drama unor adolescente urmărite de un duşman invizibil care le ademeneşte într-un joc al minciunilor extrem de periculos pentru ele şi pentru familiile lor. Îl recomand tuturor celor care vor un altfel de thriller, cu altfel de protagonişti, dar extrem de realist şi de palpitant. Pe mine m-a cucerit şi abia aştept să văd episodul special de Halloween, care va apărea pe 19 octombrie. Iar cărţile Sarei Shepard se află cu siguranţă pe lista mea de lectură.
Trailerul episodului de Halloween:
Tot postul ABC Family a lansat de curând "The Lying Game". Probabil este anul Sarei Shepard deoarece acest serial este o ecranizare a unei alte serii de succes a autoarei: "The Lying Game". Se pare că acesteia îi plac fetele care mint întrucât noul serial are drept protagoniste două gemene ( interpretate de aceeaşi actriţă - Alexandra Chando ), care se întâlnesc absolut întâmplător, după ani de zile în care n-au ştiut de existenţa celeilalte. Una dintre ele ( Sutton ) a fost adoptată de o familie bogată din Phoenix, iar cealaltă ( Emma ) a fost crescută de diferiţi asistenţi sociali. Fiind constant hărţuită de fiul femeii care avea grijă de ea, Emma pleacă la Phoenix, la sora ei, care îi propune să îi locul pentru câteva zile, cât timp ea o va căuta pe mama lor adevărată în Los Angeles. Dar viaţa lui Sutton nu este deloc una comună, iar Emma are parte de tot felul de surprize legate de sora ei... Sunt identice, dar personalităţile lor sunt total diferite. Cât va rezista Emma să pretindă că e Sutton? Ce secrete ascunde de fapt sora ei geamănă? Sunt întrebări la care doar timpul poate răspunde. "The Lying Game" este cu siguranţă un serial pe care îl recomand, iar celor care nu au auzit de el le las trailerul:
P.S. Urmăresc şi alte seriale, dar voi vorbi despre fiecare la momentul oportun. Următorul pe listă este "True Blood" al cărui episod final va fi pe 11 septembrie.
Ador Pretty little liars, dar personal cartile m-au cam dezagamit. Parca nu au acel ceva care sa te tina cu sufletul la gura. Ma apuc sa vad "The Lying Game", nu stiam de el.
2 comentarii:
Ador Pretty little liars, dar personal cartile m-au cam dezagamit. Parca nu au acel ceva care sa te tina cu sufletul la gura. Ma apuc sa vad "The Lying Game", nu stiam de el.
Nu ma mira ca ai terminat atat de repede Pretty little liars:x si mie mi-a placut mult serialul, cartile nu am avut ocazia sa le citesc pana acum.
pupici:*
Trimiteţi un comentariu