Bucati de gheata se desprindeau din venele mele, eliberand sangele sufocat de presiunea coplesitoare a focului...Imi auzeam inima batand cu neincredere, asteptandu-se la un nou atac din clipa in clipa.Mi-era teama sa ma misc, sa pot stabili un nou diagnostic pentru durerea mea.Eram sigura ca nu ma transformasem, dar nu voiam sa stiu consecintele torturii dogoritoare care pusese stapanire pe trupul meu, topindu-l.Atingerea degetelor lui reci pe pielea mea fierbinte ma salvase de la cea mai ingrozitoare moarte preconizata vreodata pentru mine.Strabatandu-mi corpul ca o unda vie de curent electric, contactul lui absent cu focul ce crestea in mine il ingheta brusc si vindecator.Apropierea lui, cuvintele de iubire ce ma ridicasera de atatea ori pe culmile Infinitului, inima lui batand la cativa centimetri de mine, cu o intensitate cunoscuta doar de noi, imi redasera viata in mai putin de cateva secunde.Un amestec de caldura si raceala imi curgea prin venele arse, distrugand urmele chinului continuu si reconstruindu-mi amintirile interzise.Analizandu-i ochii, reuseam din nou sa ma vad pe mine, sa imi contopesc privirea cu a lui, sa simt impreuna cu el dragostea periculoasa ce ne-a unit sufletele pentru totdeauna.Eram... fericita.Nu imi pasa de calvarul prin care trecusem, nici de cel care urma sa vina.Nu imi pasa de Infinit si de jocurile lui stupide.Nu imi pasa de nimic altceva in afara de el, demonul meu, ingerul meu, ucigasul meu, salvatorul meu.Nu am realizat cand s-a aplecat sa ma sarute dar dintr-odata ma aflam in jocul nostru favorit, dureros de placut si de intaritor pentru organismul meu zbuciumat.Puteau trece ore, zile, sau luni avandu-l atat de aproape si tot nu as fi stiut.Eram doar noi doi si niciun timp nu putea fi mai bun de atat.Dar el nu avea de gand sa ramana.Se desprinse cu grija din imbratisarea mea energica, promitandu-mi ca se va intoarce si ca ma va iubi mereu.Corpul mi se prabusi inert pe podea imediat ce silueta lui iesi din raza mea vizuala.Nu voiam sa infrunt realitatea, sa inteleg urmarile pe care ultimele saptamani le avusesera asupra mea.Gheata imi descatusase inima si asta era destul.Puteam trece de Infinit cu sentimentele mele, puteam sa-mi salvez dragostea din toata mizeria ce ma inconjura.Puteam sa fiu inumana.Inuman de indragostita.Pentru eternitate.

"Copilaria nu se masoara de la nastere pana la o anumita varsta la care copilaria este depasita, iar lucrurile copilaresti sunt date deoparte.Copilaria este regatul unde nimeni nu moare."
Edna St. Vincent Millay

Ultima carte a seriei "Amurg" nu a reprezentat o surpriza pentru mine.Stiam de mult directia in care se va desfasura actiunea si sfarsitul perfect al povestii de iubire dintre Bella si Edward.Stephenie Meyer se dovedeste a fi o autoare deosebita, cel putin prin prisma acestor carti, conservand cu grija valorile celor doi indragostiti pana la casatorie si daruindu-le capacitatea de a se iubi etern, neingraditi de timp sau de spatiu.Pana sa se transforme in vampir si sa se bucure de imortalitate cu sotul ei, Bella se supune de bunavoie unei experiente ucigatoare: aceea de a fi mama.Desi constienta de puterile copilului pe jumatate vampir care ii secatuia puterile si o ranea prin miscarile lui, ea se lupta pana la ultima bataie de inima pentru vietile lor.Martor al chinului ei si al intregii familii este Jacob, care refuza sa o paraseasca in ciuda durerii resimtite dupa fiecare vizita.Dragostea lui pentru Bella este puternica si distrugatoare, arzandu-i fara speranta in suflet pana in clipa in care o vede pe Renesmee, fiica Bellei si al lui Edward.Abia atunci, triunghiul apasator aparut in "Eclipsa" se destrama, eliberandu-i pe Bella si Jacob din lanturile iubirii imposibile.Jack se indragosteste la prima vedere de Nessie iar Bella, proaspat transformata in vampir, isi canalizeaza sentimentele in doar doua directii: Edward si fiica lor.Pentru ea, viata este Edward, cel fara de care nu poate exista, iar mai mult decat viata este Renesmee, cea pentru care e dispusa sa moara.Leguturile lor sunt mai vii ca niciodata, dragostea atingand la randul ei supranaturalul, singurul spatiu in care Infinitul nu este doar un simbol matematic.Cei doi indragostiti constientizeaza inca o data ca nu pot trai intr-un univers din care celalalt nu face parte, dar pot muri impreuna pentru fetita lor.As vrea sa cred ca exista oameni care ar face exact acelasi lucru, ca iubirea, in toate formele ei, poate contacta absolutul si la specia distrusa a umanitatii, ca nu sunt singura care crede in sentimente mai intense decat orice lucru material.Nu este usor sa cunosti eternitatea prin ceea ce simti, mai ales atunci cand persoana vizata nu iti raspunde la dorinte.Este absolut chinuitor sa iubesti pe cineva cu care ai intrerupt legaturile, sa-ti imaginezi ca exista intr-un spatiu inaccesibil tie dar la care vei ajunge dupa ce viata umana se va fi sfarsit.Ar putea parea o sentinta la moarte psihica dar nu este asa.Dupa cum am mai zis, dragoste e atunci cand stii sa renunti.Nu toti avem un sfarsit fericit ca Bella,Edward si Renesmee.Dar putem incerca sa avem niste clipe fericite pentru care orice vesnicie sa merite.
Sa speram ca va exista filmul "Breaking dawn" asa cum s-a anuntat de catre actori.

P.S. Fericirea in stare pura apare doar alaturi de persoana de a carei existenta avem nevoie pentru a putea respira.Doar prin acel fel de iubire se poate atinge Infinitul...Lectura placuta!


Update!
Trailer "Breaking dawn" facut de fani :

Totul parea un cosmar, o poveste care ajunsese in punctul melodramtic si periculos, ca un ultim obstacol in calea sfarsitului meu perfect.Imi simteam venele arzand sub pielea rece, torturandu-ma cu o delicatete uluitoare in timp ce noi puteri curgeau spre inima moarta.Ultimele luni se estompasera cu viteza in mintea mea dureros de lucida, daruind intregul spatiu prezentului chinuitor.Pur si simplu nu intelegeam.Daca imi mai ramasese vreo amintire, aceea era cu mine in fata mortii, aratandu-mi cu nonsalanta o imagine morbida al carei personaj principal eram eu.Nu ma speriasem, totul fusese mult prea rapid, la fel cum ma asteptam sa fie si mult-doritul sfarsit, dar se pare ca Infinitul a avut alte planuri cu mine.Felul in care imi batjocorise iubirea, tarand-o prin mocirla fierbinte si rupand-o in bucati vii, a fost prea mult pentru inima mea greu incercata.Ultima ei bataie a fost ca o scanteie pentru sangele obosit ce-mi picura in corp, provocand un foc interior violent si perpetuu.Nu stiam ca durerea va fi un combustibil atat de pretios pentru trupul meu plapand, pe care ranile il slabisera, absorbindu-i imunitatea.Focul era peste tot, in vene, in plamani, in degetele infrigurate, in stomacul distrus...Dar mai ales, il simteam in piept, arzand nebuneste si de neoprit, cu o forta dubla, capabila sa mistuie intreg pamantul.Nu mi-era teama, mintea nu se putea concentra pe altceva in afara de chinul convulsiv din interiorul meu, dar eram disperata.Voiam sa am parte de finalul acela simplu si firesc, voiam sa nu-l fi vazut niciodata aruncandu-mi cu atata usurinta iubirea in focul dogoritor, voiam sa ma fi multumit cu stadiul de particula a Universului, fara ca nasterea mea sa mai fi avut loc.Dar toate dorintele mele erau inutile.Nu eram decat o jucarie in mana lui, in mana destinului, in mana Infinitului, in mana demonului meu cu chip de inger.Flacarile incepura sa arda mai tare imediat ce i-am gandit numele...Dar daca voi scapa?Daca focul se va opri intr-o zi... cum voi fi eu dupa aceea?Ce voi mai simti?Chinul va disparea sau va deveni parte din mine, ca o boala ce o pot tolera?M-am ridicat, privindu-mi reflexia palida din oglinda.Ranile se cicatrizasera, iar ochii mei adineauri luminosi si plini de dragoste erau acum doua flacari negre, in care se citea pofta halucinanta de a uri si de a ucide.M-am retras, speriata.In ce ma transformasem, cine era fiinta din porii careia iesea rautatea iar in venele careia ardea razbunarea?Am cazut, lipsita de viata, pe podea.Eram eu.Jumatatea mea malefica castigase razboiul impotriva mortii, fara ca macar sa-mi fi dorit victoria aceasta.Monstrul din oglinda imi zambi.Inima incepu sa-mi bata furioasa in pieptul bolnav, impotrivindu-se zadarnic urii absolute pe care Infinitul mi-o injectase pe post de morfina...

P.S. Urmatorul articol va fi despre "Zori de zi".Este una din sursele mele de inspiratie pentru acest articol.

P.S.2 Trailer-ul oficial al filmului "Sotia calatorului in timp"
a aparut zilele trecute pe youtube.Din cate pot sa-mi dau seama respecta destul de bine firul cartii.Pe 14 august 2009 va fi premiera in SUA.Sa speram ca si in Romania va aparea curand.

Ante-scriptum: Nu imi plac trend-urile si urasc sa impart preferinte cu ceilalti.Nu ma voi considera niciodata "fan" al vreunui fenomen tocmai pentru ca nu suport comunitatile.Nu ma lupt cu nimeni, nu vreau sa demonstrez nimanui nimic.Doar vorbesc, din punctul meu de vedere, despre ceea ce imi place sau nu.Cine se asteapta la descrieri obiective sau dimpotriva, pupincuriste, a gresit sursa.

In cazul meu, "Gossip girl" a inceput de la o scena.Sezonul 2, episodul 13.Blair il imbratiseaza pe Chuck, incercand sa-l consoleze.El plange, ravasit si indurerat.Expresiile lor sunt identice, transmitand aceeasi suferinta desi doar lui ii murise tatal.Puteau fi doar prieteni buni dar chimia dintre ei vibra in aer.Am inteles ca ea il iubeste.Ca simtea fiecare pulsatie a durerii lui.Ca efortul ei de a-l restabili venea din acel chin comun nu din compasiune.Dar ce simte el?De ce a venit la Blair?Avea nevoie de un prieten, sa se elibereze?Sau avea nevoie de persoana iubita, pentru a-si trai alaturi de ea zbuciumul?Era o singura cale sa aflu raspunsul.Urmarind serialul.Asa ca ultima saptamana am petrecut-o in proportie de 80% in fata calculatorului urmarindu-le relatia, dezaprobandu-le sau consimtindu-le actiunile.Nu ma asteptam sa gasesc cel mai intens gen de iubire in baiatul rau si bogat al Manhattan-ului, Chuck Bass.Am fost surprinsa sa-l vad indepartandu-se de Blair ori de cate ori lucrurile deveneau mai serioase din dorinta de a o proteja."Dragoste e atunci cand stii sa renunti" pare un citat mult prea pretentios pentru cineva care traieste doar pentru a se distra.Dar in "Gossip girl", orice este posibil.Si orice este permis, un lucru deranjant uneori pentru mine si conceptiile mele intransigente despre iubire.Sper ca sezonul al treilea, care va avea premiera pe 31 august, sa nu imi insele asteptarile distrugand cuplul pentru care am urmarit aproape non-stop 43 de episoade dintr-un serial "la moda".Poate voi afla pana atunci raspunsul prin intermediul cartilor "Gossip girl".
Concluzie? Sunt 3 lucruri pentru care serialul merita vazut: New York-ul, stilurile vestimentare si... cuplul Chuck-Blair.
Vizionare placuta.

"Unii spun ca lumea va sfarsi in flacari,
Altii spun ca in gheata.
Dar ce-am gustat eu din dorinta,
Ii cred pe cei ce spun de flacari.
Dar daca ar fi sa pier de doua ori,
Cred ca am invatat destule despre ura
Ca sa spun ca pentru distrugere
E la fel de buna si gheata
Si ar fi suficienta."
Robert Frost - Foc si gheata

Voi incepe prin a spune ca "Eclipsa" nu se numara prin cartile mele favorite.Tocmai de aceea m-am oprit, timp de cateva luni, la capitolul "Monstru", cel de la care povestea Bellei ia o turnura inexplicabila.Dragostea ei pentru Edward, candida si eterna, este intinata de un alt sentiment, pe care ea il numeste tot iubire, pentru Jack, prietenul ei cel mai bun.Pentru prima data, Bella intelege ca a ajuns in punctul unde trebuie sa faca o alegere: varcolac sau vampir, foc sau gheata, Edward sau Jacob.Daca incerc sa fac o analiza a motto-ului "Eclipsei", constat ca nu sunt in totalitate de acord cu alegoriile lui in acest caz, deoarece Edward nu reprezinta ura, iar Jack nu este reflectia dorintei, a pasiunii.Amandoi iubesc, amandoi lupta pentru Bella, amandoi sunt raniti de eforturile ei de a nu renunta la niciunul din ei.Amandoi nu joaca cinstit.Edward are grija ca Jack sa afle de casatoria lui cu Bella, iar celalalt o ameninta ca se va sinucide daca nu il va saruta.Eu admir felul de a iubi al amandurora desi in "Zori de zi" se dovedeste ca al lui Jack nu a fost vesnic.Cea care ma intriga, in schimb, este Bella care pretinde ca ii iubeste pe amandoi, alegerea ei inclinandu-se in favoarea lui Edward datorita acelor luni in care traise fara el si care aproape o ucisesera.Eu una nu pot sa o inteleg, oricat m-as stradui.Si asta nu pentru ca Edward este in mod cert mai bun decat Jack, fiind capabil de acea forma rara de iubire care implica renuntarea pentru fericirea celuilalt, ci pentru ca NU POTI IUBI doua persoane in acelasi timp, intr-un fel nebun, inuman, absolut.A nu se intelege ca nu imi place de personajul Jacob.Desi temperamental si copilaros, Jack o adora, la randul sau, pe Bella, dovada fiind epilogul si capacitatea lui tarzie de a intelege ca nu mai poate lupta cu o eclipsa.Dar Bella nu este sufletul lui pereche, desi ea sustine ca Jacob este al ei, intr-o lume fara vise si magie.Sufletul lui pereche... va aparea in "Zori de zi".Tot ce vreau sa evidentiez este ca nicio alta iubire din aceasta serie nu se compara cu cea pe care Edward o simte pentru Bella.El este singurul care a stiut sa ramana fidel, sa astepte un secol, sa renunte, sa sufere, sa fie la un pas de sinucidere crezand ca ea e moarta.Acest gen de dragoste este cel in care eu cred si pe care-l sustin in toate postarile mele.De ce Edward este vampir?Cu siguranta nu pentru ca este un monstru, un ucigas.Ci pentru ca felul in care el iubeste este INUMAN.Asa ceva nu exista decat in carti si la artisti, oameni care-si depasesc conditia, preferand sa creada intr-un univers infinit.Ce imi place cu adevarat in "Eclipsa" sunt pasajele din "La rascruce de vanturi", alese perfect pentru a descrie sentimentele lui Edward si ale Bellei.Heathcliff si Cathy, personajele principale, sunt total diferite de eroii seriei "Amurg".Ei se urasc si se iubesc mai presus de orice lege a firii, se ranesc si isi aduc alinare in egala masura, traiesc si mor unul pentru celalalt.Edward este Heathcliff atunci cand nu vrea sa il omoare pe Jack pentru a nu o rani pe Bella, iar Bella este Cathy atuni cand realizeaza ca universul ei depinde de al lui: daca Edward traieste si totul moare, ea ar continua sa existe, daca el ar muri si totul ar ramane, ea nu ar mai putea trai, la randul ei.
In concluzie...pentru dragoste nu exista legi, reguli, lucruri permise sau interzise.Dar exista CONSECVENTA.Eternitate.Nu imi place de Bella.E mai umana decat ar fi trebuit sa fie cineva care si-a gasit sufletul pereche.Dar imi place de Edward.Mai mult decat mi-a placut in oricare alta carte a seriei.El este motivul pentru care recomand "Eclipsa".Asa cum Heathcliff este motivul pentru care recomand "La rascruce de vanturi".Poate cei care le citesc reusesc sa inteleaga, macar putin, ca exista iubire eterna.Ca moartea nu inseamna nimic.Si nici timpul.Lectura placuta!

P.S. Am inteles ca pe 12 iunie va aparea "Zori de zi".Promit ca voi vorbi de ea in cel mult o saptamana dupa ce am achizitionat-o.Pana atunci, voi lasa trailer-ul oficial al filmului "New moon" si un trailer facut de fani pentru "Eclipse".Premiera "New moon": 20 noiembrie 2009.Premiera "Eclipse": 30 iunie 2010.

Trailer oficial "New moon":


Trailer facut de fani "Eclipse":

"Cine a zarit Infinitul prin crapaturile nenumarate,
Din pielea oarba a lucrurilor, a murit pentru asta."
A.S. Byatt - Posesiune

Pete de lumina ratacite imi intuneca privirea moarta...Nu mai simt, nu mai vad, nu mai traiesc.Lunile pot fi zile, iar orele pot fi secunde din ultima clipa in care i-am auzit fosnetul aripilor negre apropiindu-se de mine...Nu credeam ca va veni atat de repede desi o chemasem in nenumarate randuri...Mirosul ei cadaveric mi-a tulburat sentimentele inerte, lasand loc unei constientizari sumbre a sfarsitului.Voiam sa o strig, sa o implor sa incheie mai repede jocul acesta nefast, dar un instinct ciudat de autoconservare, pe care il credeam ingropat undeva in trecut, m-a oprit in ultimul moment.I-am putut observa zambetul sarcastic prin intunericul orbitor si ochii insangerati, pregatiti sa ucida.Imi doream sa fug dar ea a disparut imediat, lasand in urma doar un fulg negru, ca o promisiune ca se va intoarce.De atunci, am stiut ca am pierdut orice legatura cu viata, cu oamenii.Infinitul se aratase luminos si binefacator sufletului meu avid dupa dragoste, nelasandu-l nicio clipa sa banuiasca penitenta la care se angaja.Cand am inceput sa vad capatul drumului pe care mergeam, era deja prea tarziu.Cunoscusem absolutul, cu fericirea lui supraomeneasca si cu durerea lui ucigatoare, vazusem toate fatetele iubirii, de la cele mai blande pana la cele mai infernale, si simtisem din plin gustul dulce-amarui al urii.Dar moartea nu a vrut sa vina in clipele acelea de disperare."Da, sfarsitul se apropie, dar nu cand si cum vrei tu.Poate consider ca-i mai distractiv sa traiesti Iadul dragostei tale, nu sa mori pentru ea", mi-a zis Infinitul rautacios.Voiam sa-l urasc, dar era imposibil.Ma condamnase sa-mi exercit ura fata de toti ceilalti mai putin fata de el.Dar cred ca nici daca l-as fi putut uri nu o faceam.Imi daruise eternitatea, imi aratase un univers interzis celorlati oameni si ma ridicase pe aripile divinitatii.Mi-l adusese pe el, pacatul meu morbid si suav, cel care ma face sa iubesc viata si moartea in egala masura.Dar tot Infinitul mi le-a luat pe toate, dandu-si doar angajamentul ca dupa sfarsit mi le va reda definitiv...Un miros cunoscut imi umple aerul, trezindu-ma din reverie.Mi-e teama sa deschid ochii, sa o privesc iar."O masina...Uite aici va veni adio"... Imaginea finala mi-a luminat privirea moarta, topindu-se la fel de repede ca vocea ei...

"Simt ca dragostea mea pentru tine are mai multa densitate in lumea asta decat mine insumi; de parca ar putea sa staruiasca in urma mea si sa te inconjoare, sa te tina, sa te cuprinda."

Oare exista povesti perfecte de dragoste?Sa vezi pe cineva si sa stii ca acea persoana e singura alaturi de care ti-ai putea trai viata?Si cel mai extraordinar lucru... ea sa simta exact acelasi lucru?Poate multi vor raspunde da, uitandu-se la parinti, bunici sau alte cupluri longevive pe care le cunosc.Dar acum nu ma refer la durata.Sunt atat de multi oameni care convietuiesc din obisnuinta, necesitate sau interes!Eu ma refer la acei oameni a caror existenta impreuna este compromisa si ei tot nu renunta, datorita unui sentiment mai puternic decat ei insisi, datorita unei chimii inexplicabile ce ii atrage mereu in acelasi loc."Sotia calatorului in timp" de Audrey Niffenegger prezinta o poveste de dragoste perfecta.O poveste in care el este calator in timp, conditie ce il obliga sa o paraseasca mereu, iar ea este sotia ideala, intelegatoare si toleranta, care il asteapta neincetat, fara sa se planga vreodata.Cand l-a cunoscut,Clare avea 6 ani iar Henry 36.Cand s-au intalnit in timpul real, el avea 28 de ani iar ea 20.Desi acest lucru ar putea face mai usor de inteles consecventa ei fata de Henry, in realitate nu este asa.Ideea pe care o propune cartea prin vocea calatorului in timp este ca, oricat am incerca sa schimbam ceva din viitor, acest lucru este imposibil.Prezentul este scris pe harta vietii noastre o singura data si nicio radiera nu ne-ar putea ajuta sa-l stergem, oricat ne-am stradui.In carte apar doua astfel de situatii cand Henry si Clare incearca sa schimbe cumva viitorul, dar, condusi dupa niste impulsuri imposibil de definit, urmeaza exact aceeasi cale.Desigur, multa lume va spune ca: "Destinul ti-l mai faci si singur" sau "Dar aia care se sinucid ce scuza mai au?".Exista o singura explicatie pentru amandoua.Toate gandurile, dorintele, aspiratiile, si interesele pe care le avem ne compun VIATA.Tot ceea ce hotaram, ce ne place, ce gandim sunt consecinte ale personalitatii noastre.Daca cineva considera ca este normal sa se sinucida, o va face oricate sanse i s-ar mai da.Multi spun: "Daca as putea da timpul inapoi"...OK, il dam inapoi, dar fara sa stim ca respectiva decizie s-a dovedit a fi nefasta.Crede cineva ca va alege altceva in conditiile in care nu are cunostinta esecului?Garantez eu ca nu.Deci regretele chiar nu isi au rostul.Sau coincidentele.Totul in viata e cu un motiv, totul se intampla pentru ca asa trebuie."It is written".
Recomand cu placere aceasta carte, despre care nu doresc sa spun prea multe pentru ca isi va pierde farmecul.Motto-ul pe care l-am ales ii apartine lui Henry.Nu voi incheia pana nu o voi cita si pe Clare, ale carei sentimente nu sunt mai prejos.Doar am zis la inceput ca povestea lor este una veritabila, iar dragostea se produce din ambele directii...Oare cum se simte o femeie care iubeste in momentul in care el este plecat?
"Somnul e iubitul meu acum, neamintirea mea, narcoticul meu, uitarea mea.E dupa-amiaza, e noapte, e dimineata.Totul se reduce la acest pat, la aceasta dormire care transforma zilele intr-una singura, face timpul sa se opreasca, il intinde si il compacteaza pana ce isi pierde intelesul."

P.S. Un roman de succes are aproape intotdeauna o ecranizare."The time's traveler wife" va aparea in SUA pe 14 august 2009, cu Eric Bana si Rachel McAdams in rolurile principale.Cu siguranta ca nu se va ridica la nivelul cartii, dar actorii sunt credibili, un atu important din punctul meu de vedere.Voi lasa si un trailer facut de fani.

"Aerul se mai emotiona inca
in jurul tau,
tulburand vederea orelor acele,
cand innoptarea venea alunecand
pe roata inimii mele." - Nichita Stanescu


Imi privesc cu durere reflexia din oglinda.Ranile mi se citesc pe fiecare portiune de carne, adanci si intratabile.Ochii imi par lipsiti de viata si de expresivitate.Parul poarta inca mirosul lui, degetele lui jucandu-se prin el, saruturile lui pline de dorinta...Trupul meu nu reprezinta decat o marturie a existentei lui atat de vitale pentru mine.Si acum... o taietura noua si profunda imi provoaca o hemoragie pe care nicio interventie chirugicala nu ar putea-o opri.Sangele curge incontinuu, patandu-mi aripile sfasiate si inundandu-mi creierul.Ma asez pe gresia rece si reconfortanta, gandindu-ma ca e un mod onorabil de a-mi astepta sfarsitul.Calma, echilibrata, matura.Probabil ca ar fi mandru de mine, dupa toate lunile in care a vazut doar fiara.Mi-ar spune:"Vezi ca poti fi si normala?Trebuie doar sa ai incredere in mine, nimic mai mult"...Da, am incredere in el.Il cred ca nu se va mai intoarce de data aceasta, ca nu ii voi mai simti buzele pe chipul meu, ca nu ii voi mai vedea ochii luminandu-i-se cand ma priveste, ca nu il voi mai auzi soptindu-mi "Te iubesc"... Distanta dintre noi nu este o simpla rana pe sufletul meu, ci un catalizator pentru moarte.Imi aduc aminte, printre lacrimi, de povestea lui Orfeu si Euridice.Dragostea lor ce a trecut peste bariera lumii de dincolo, oprindu-se totusi la poarta vietii a fost dintotdeauna un model pentru mine.Sentimentele lor erau prea puternice pentru umanitate, pentru cei sortiti schimbarilor si instabilitatii emotionale.Desi Hades le-a oferit sansa de a-si retrai povestea pe Pamant, o putere suprema l-a determinat pe Orfeu sa se intoarca pentru a se asigura ca Euridice il urmeaza.Pierderea ei a fost vazuta si interpretata de toti ca o nesabuinta din partea cantaretului, care nu a ascultat sfatul dat de zeul Infernului.Dar nu a urmat-o la scurt timp Orfeu pe iubita sa?Nu s-au reintalnit ei intr-un univers perfect, creat pentru sufletele capabile sa-si atinga absolutul prin iubire?Moartea nu reprezinta sfarsitul vietii.Nu pentru cei care au cunoscut dragostea adevarata si irepetabila."Il voi revedea eu candva", imi spun, inainte ca somnul sa-mi inchida pleoapele reci...Aerul vibreaza incet, iar eu tresar, auzindu-i vocea: "Dar tu crezi ca te voi lasa sa pleci undeva fara mine?"...El se apropie de mine si ma imbratiseaza cu blandete, sarutandu-mi parul, ochii, buzele...Sangerarea se opreste, iar aripile, recompuse, incep sa se miste usor..."Sa ai grija de tine pana ma intorc", imi zice el, indepartandu-se... "Alt Rai temporar", remarc cu tristete... Dar atata vreme cat il pot avea, ce mai conteaza? Doar tocmai pentru asta il iubesc. E jumatatea mea divina si periculoasa.

"Zece vieti de-as sta cu tine, tot ar fi putine..."

Doi ani.O singura dragoste.O singura viata ce hraneste doua trupuri.Ii privesc expresia obosita si simt aceeasi caldura invadandu-mi inima ranita...Nicio taietura, oricat de adanca ar fi, nu va atinge vreodata adevaratul meu chip...Mereu port alta masca, alt scut care sa ma protejeze de inumanitatea oamenilor.Poate parea un paradox, dar pentru mine e doar realitate.O realitate care la el se schimba...El e singurul care ma poate rani pentru ca e singurul care ma cunoaste.Doar lui i-am permis sa-mi vada sufletul.Si cum as fi putut sa nu-l las?El are acea parte din mine care mi-a fost luata cand m-am nascut.De cand l-am vazut prima data, am stiut ca doar prin el pot fi perfecta.Pot fi EU.Ma intreb cand am devenit doi criminali.Doua victime.El imi intoarce privirea si ii vad ochii luminandu-se.As opri timpul in loc pentru asemenea momente.I-as imortaliza zambetul si as incerca sa am in mintea mea numai imaginea lui atunci cand vom reintra in jocul prada-pradator.Nu pot intelege cum de uitam asa repede ce suntem noi de fapt si ne lasam condusi doar de instincte umane perfide.El se apropie de mine si, dupa grija cu care ma atinge, banuiesc ce imi va spune:"Te iubesc.Stii,nu?Te voi iubi mereu."Imi doresc sa-i strig in fata cat de putin am stiut asta atunci cand imi taia cu precizie pielea inca vie...Cat de putin mi-a aratat-o atunci cand il juca pe Dumnezeu si invia toti mortii, chemandu-i la Judecata de Apoi...Sau atunci cand intra in rolul Diavolului si ma tortura pentru greseli numai de el stiute...Fara sa astepte vreun raspuns, el imi mangaie buzele reci, sufocandu-mi orice imagine dureroasa si inlocuind-o cu amintirea fiecarui sarut, fiecarei imbratisari...Simt cum inima pompeaza fericita sangele prin tot corpul, incalzindu-mi obrajii si mainile inerte.Poate este doar un Rai dintre doua inferne, poate nici de data asta nu va fi de ajuns ceea ce simtim, poate nu vom reusi sa ducem la capat toate cele zece vieti ...Dar atunci cand el se apleaca sa ma sarute, nu-mi mai pasa de nimic din toate astea.Il opresc o clipa pentru a-i readuce aminte cine e persoana din spatele mastii: "Si eu te iubesc".

Surse de inspiratie:


Mary J Blige with U2 - One



Florin Chilian - Zece

Motto: "Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt."

Lama zimtata a cutitului trece incet prin stratul de piele,cautand cu precizie locul deja stiut...Niciodata nu am inteles introducerea aceasta inutila in infern.De parca nu l-as fi cunoscut atat de bine!De parca nu a devenit parte din mine si eu din el...Ii simt focul necrutator,ii aud soaptele obsedante,ii ating pamantul descompus...Nu e nevoie de o noua rana ca sa ii percep prezenta.Nici lacrimile nu mai sunt necesare pentru a semnala declinul emotional.Pot sa rad,sa zambesc,sa glumesc,sa vorbesc despre viitor...Pot sa ma comport oricat de uman vreau.Nu mai exista nicio batalie,razboiul este de mult timp incheiat.De ce nu as fi altruista,macar la sfarsit?Eu stiu pe ce drum sunt,dar de ce sa stie si altii?Cutitul intra tot mai adanc in carne,crestandu-mi acum inima...Iadul...atat de placut,de dulce,de eliberator!Fiecare taietura imi purifica sufletul torturat,inalbindu-mi aripile negre si ciopartite...Ma vedeam deja plutind printre ingeri radiosi,cand el incheie plictisit ritualul:"Si daca as fi eroul tau din nou?Daca am cauta eternitatea in lumea asta umana?".Decid sa nu-i raspund.Este un nou joc,aparent reconciliator,dar in esenta unul dintre cele mai crude.Placerea lui suprema nu este sa imi scrijeleasca corpul,ci sa-mi chinuie mintea bolnava...Si ii este atat de usor!Imi cunoaste fiecare slabiciune,fiecare amintire importanta,fiecare vis...Este paradoxal dar pentru mine cel care imi face viata un supliciu este acelasi cu cel care mi-o face o continua sarbatoare...Are toata puterea si stie extraordinar de bine sa se foloseasca de ea."Ce ar trebui sa inteleg prin tacerea ta?",ma intreaba el din nou.Il privesc furioasa:"Prefer Iadul de mii de ori decat un Rai temporar!E prima data cand imi propui sa o luam de la capat?Sa fim fericiti pentru totdeauna?Stiu ca adori sa ma ranesti dar te rog,opreste-te la durerea fizica.Nu o sa-mi prelungesti suferinta,ci o sa ma omori mai repede."El zambi implacabil:"Nu-i pentru prima oara,dar fii sigura ca e ultima cand o fac.Vorbesc foarte serios.Provocandu-ti tie rau,imi provoc si mie...Crezi ca imi face placere situatia asta?"...Jocul este mult prea dur pentru mine.Trebuie sa ies cumva,dar toate usile s-au inchis inainte sa fac macar un pas spre ele...Infranta,ii mangai chipul frumos,dar plin de cruzime:"Priveste in trecut...O clipa doar.Uita-te cat ne-am schimbat amandoi.Uite ce fiare am devenit.Jumatatea divina a iubirii noastre a fost absorbita de cea demonica.Cum am putea reusi?"...Fara sa ma imi raspunda,el scoate cutitul si imi sopti,cu ochii sclipindu-i de rautate:"Cum sa reusim?Fiind mereu impreuna.Sa tii minte un lucru.Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.Ia-o doar ca pe o faza a iubirii..."Zambind,i-am luat cutitul si am inceput sa-l sarut:"Fara introducere de data aceasta.Doar infern."Sangele siroia din aripile mele,in timp ce focul imi ardea sufletul abia purificat...